Probabil că ai auzit deja expresia ”înainte să critici pe cineva, mergi o ora în pantofii lui”. Ea reprezintă cea mai clară explicație a empatiei, respectiv capacitatea oamenilor de a fi conștienti de emoțiile celorlalți și de a-și închipui cum este să fie în pielea (sau pantofii) lor.
Cum poți tu ca părinte sau profesor să te asiguri că vei inspira copiilor tăi un simț al empatiei și al compasiunii care să îi ghideze în viață?
Ce înseamnă să empatizezi cu copilul tău? Să îl asculți cu atenție, să îi repeți ceea ce înțelegi tu din mesajele lui și să le adaptezi pe ale tale corespunzător, să rezonezi cu trăirile și emoțiile lui, să îl înțelegi și să îi respecți unicitatea personalității și să îl ajuți să se cunoască pe sine. Deși sună foarte complicat, atâta timp cât ții cont de faptul că tu reprezinți un model pentru copilul tău și aplici câteva tehnici simple, vei reuși cu siguranță să cultivi empatia în acesta.
În primul rând, nu uita că pentru copii contează mai mult ceea ce văd, nu ceea ce li se spune. De aceea, ei învață empatia atât privindu-i pe adulții importanți din viața lor cât și simțind empatia pe care ceilalți o manifestă față de ei. Atunci când simt această empatie, ei dezvoltă un atașament sigur, ceea ce reprezintă mecanismul principal al dorinței lor de a ne urma exemplul.
În multe privințe empatia este ca orice alt proces de învățare, în care există o parte teoretică și o parte care necesită exercițiu și îndrumare.
Cum poți cultiva si dezvolta empatia copiilor?
Cunoaște-ți copilul
Pune-i întrebări care să îl provoace să discute despre el și să își dezvăluie viața. Întrebări de genul ”Ce ți s-a părut interesant din ceea ce ai învățat azi?” ”Care a fost cel mai dificil moment din ziua de azi?” ”Ce coleg te-a impresionat azi și de ce?” sunt foarte utile atunci când vrei să eviți deja clasicul și anostul răspuns ”bine”.
Fii deschis și nu critica
Oferă-i copilului tău suficientă deschidere astfel încât acesta să poată apela la tine pentru sprijin emoțional și fizic. Existența acestei siguranțe îi ajută pe copii să fie mai deschiși atunci când vine vorba de a simpatiza cu alții și a-i ajuta pe cei în nevoie.
Discută cu copilul tău atunci când acesta se află în fața unei dileme etice și oferă-i încurajări să facă o alegere după ce a analizat toate perspectivele. Discută de asemenea și situațiile care apar la școală nu doar ca simple întâmplări ci și din prisma emoțiilor și a comportamentelor celorlalți.
Există vreun miracol mai mare decât acela de a privi prin ochii celuilalt pentru un moment?
Explorează emoțiile
Discută deschis despre emoții cu copilul, astfel încât să îl ajuți pe acesta nu numai să le identifice ci și să nu le ascundă sau îngroape. Când copilul tău manifestă o emoție, este crucial să o validezi și să îl ajuți să o exploreze prin întrebări specifice.
De exemplu, atunci când copilului tău nu îi place un coleg, nu îi spune că nu are motive să o facă, ci încearcă să afli ce anume nu îi place și de ce simte astfel. De aici poți merge chiar mai departe și să discuți cu el despre motivele care îl fac pe celălalt să se comporte într-un anume fel (de exemplu poate părinții lui divorțează și el este furios și se poartă urât cu ceilalți).
La fel de important este să îți ajuți copilul să conștientizeze diferența între a înțelege motivele și emoțiile celuilalt și a-l scuza. Comportamentele agresive nu sunt scuzabile, chiar dacă de multe ori putem identifica ce se află în spatele motivației agresorului.
Implică-l în activități care să îi dezvolte generozitatea
O componentă importantă a empatiei este generozitatea. Fă din aceasta un mod de viață și ajută-ți copilul să înțeleagă și să exerseze bunătatea și generozitatea. Puteți de exemplu să creați împreună un calendar al generozității, sau un borcan cu fapte bune, sau alte activități care să încurajeze copilul să practice acest mod de viață.
Implică-te împreună cu copilul în activități caritabile, ajuta-i pe cei care au nevoie și demonstrează-i în acest fel ce înseamnă empatia. Discută cu el despre ce emoții au alți copii mai puțin norocoși sau diferiți sau despre cum cred ei că s-ar simți dacă ar fi în locul lor.
Ai grijă de tine
Cu siguranță ai avut momente în care ai fost extenuată sau stresată și ți-a fost foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să arăți empatie față de copilul tău sau altcineva. Încearcă să îți aloci puțin timp de reflexie care să te ajute să faci față stresului. Poți face o plimbare, poți citi o carte sau poți medita, este important să alegi o activitate care ți se potrivește și pe care să o faci cu plăcere.
Gestionează conflictele și greșelile
Organizează întâlniri în familie atunci când apar conflicte în cadrul cărora să îți încurajezi copilul să vadă și alte perspective, să îți exprime punctul de vedere și să îl asculte pe al celorlalți.
Atunci când copilul tău reacționează într-un mod lipsit de sensibilitate, în loc să îl pedepsești sau să îl mustri, oferă-i o ”reluare”. În cartea ei ”UnSelfie: Why Empathetic Kids Succeed in Our All-About-Me World” autoarea Michele Borba spune ”Este foarte util să găsim acele momente de disciplină în care îi putem învăța pe copii felul în care acțiunile lor îi afectează pe ceilalți astfel încât să trezim empatia în ei pentru ca într-o zi să poată acționa astfel și fără îndrumarea noastră”.
Joaca
Joacă-te cu copilul tău jocuri care să îl ajute să identifice și să citească emoțiile. S-a demonstrat că persoanele cărora le este mai dificil să recunoască expresiile faciale ale emoțiilor manifestă un nivel mai scăzut de empatie. Îți voi oferi într-un alt articol o listă de jocuri pe care le poți face împreună cu copilul tău pentru a-l ajuta să identifice și să recunoască expresiile faciale și non-verbale ale emoțiilor.
Povești sau filme
Poveștile (scrise sau din filme) reprezintă unul din cele mai puternice moduri în care un copil poate înțelege și învăța ceva, inclusiv empatia. Citiți împreună cu copilul povești și provocați-l să intre în mintea personajelor și să reflecteze asupra sentimentelor acestora în diferite situații. Puteți folosi întrebări din ghidul meu de subiecte de discuție și întrebări, cum ar fi:
Ce simte personajul principal la începutul poveștii? Cum se schimbă sentimentele ei/lui pe până la sfârșit?
Dacă ar fi să îi spui ceva, ce i-ai spune?
Cum te-ai simți dacă ceea ce s-a întâmplat în poveste ți s-ar întâmpla și ție?
Atenție la timpul petrecut în fața ecranului
Limitați accesul la social media, care nu numai că vă fură din timpul pe care l-ați petrece împreună cu copilul și pe parcursul căruia și-ar dezvolta empatia, ci are și alte efecte fizice și psihice care îi îndepărtează pe copii de la conexiunile umane și tot ceea ce înseamnă acestea.